Am un frate. Mai mic cu 7 ani.
Asa mic cum e el (anul asta face 10 ani) a trecut prin multe.
Prima operatie a avut-o la 8 luni. Pe inima. Atunci a fost primul Craciun pe care l-am petrecut aproape singur. Nu prea realizam eu ce se intampla la varsta aia. Eram prea mic.
La fel s-a intampla si a doua oara. La doar 3 ani, fratele meu a fost operat din nou; tot pe inima. Si de data asta nu constientizam prin ce a trecut, pentru ca din cate imi aduc aminte el venea acasa doar dupa ce era recuperat aproape in totalitate.
Anul trecut a urmat o operatie pe creier. Nu stiu de ce, dar eu cred ca asta a fost cea mai grea. Cred ca din cauza ca acum am vazut urmarile. Nu prea am chef acum sa intru in detalii + ca pe cele de la primele 2 operatii nu le prea cunosc.
Sa fii operat pe creier e naspa. Adica daca io as fi in starea in care a fost frate-meu cand a venit acasa, acum m-as fi gandit cum sa ma sinucid.
In momentul asta, dupa aproape 5 luni e bine. Recuperarea o sa mai dureze, dar progresele se vad. Pana la urma o sa ramana doar cu cicatricele. Sper ca doar cele exterioare...
Asa ca tu, copil emo, care te tai si plangi ca te-a parasit gagica aia blonda cu ochi verzi, vezi tu... cum sa-ti spun? Esti prost! Dupa cum vezi, se poate si mai rau.
sâmbătă, 17 ianuarie 2009
Ce nu te omoara te face mai puternic
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
1 comentarii:
Da,aşa e, mulţi dintre noi nu ne dam seama că pe lumea asta există pericole mult mai mari care ne pândesc.
Cât despre emo, cred că nu este decât o titulatură inventată în anii recenţi. Cred că omameni emo au existat de mult timp, numai că nu erau băgaţi în seamă prea mult şi nu aveau această denumire. Oameni depresivi, adică. Eu unul nu recunosc "emo" ca fiind ceva aparte sau pe bune. Este mai mult un moft în care întră atât cei cu adevărat depresivi cât şi cei care îşi caută o identitate sau au nevoia de a aparţine unui grup.
Trimiteți un comentariu